Nu mai avem timp să fim sentimentali
În fuga după trenuri, ne fuge
Terenul, (nu) ne-ajunge
Și se duce clipind
De sub picioare.
Nu avem timp să ne mai ascultăm
Vorbim, necenzurat
Cu gât uscat –
Congestionată-i clipa
Și altruismul alterat.
Nu mai putem fi nici oglinzi fidele
Fii de-ai nimicniciei mele
Îmi spun
Că bureții vechi mi-s îmbuibați de ape rele
Ce îmi promit necurățire.
Avem sau n-avem timp, puțin importă,
Când e un chin să tragem un vagon
În curând trenul –
Tu – peron
Azi ce-ai trăit? Poate un zvon
Și-alte șapte stații ratate.
31delitere 