31delitere

            “Să ucizi o pasăre cântătoare…” de Harper Lee este cea mai recentă lectură a mea și una din cărțile mele preferate, dovadă fiind faptul că nu e prima și nici ultima dată când revin la ea.
            În romanul publicat în 1960 și premiat cu Pulitzer, Harper Lee tratează teme încă actuale precum rasismul, prejudecata, moralitatea și maturizarea. Acțiunea este situată în America de Sud a anilor ’30, profund marcată de marea criză economică, și recomandă azi unul dintre cele mai emblematice romane gotice scrise vreodată.

Plot

            Atticus Finch este un avocat și tată văduv care își crește copiii, pe Scout și pe Jem, după propriul set de valori, încercând să le dea un exemplu de onestitate și un sens al dreptății, astfel ca ei să aibă respect pentru oameni, indiferent de rasă sau clasă socială.
            Narațiunea se face din perspectiva inocentă a lui Scout, sau Jean Louise Finch, o fetiță atipică de 6 ani, în încercarea de a explica evenimentele care au dus la fracturarea brațului fratelui său.
            Jem, Scout și prietenul lor, Dill, își petrec vara încercând să-l atragă afară din casă pe vecinul lor izolat de societate, Arthur “Bau” Radley. Pe seama lui “Bau” circulă zvonuri neobișnuite care le stârnesc imaginația copiilor, așa că cei trei sunt nerăbdători să-l vadă pe viu, cu prețul liniștii lui, însă fără succes.
            La sfârșitul verii, Dill se întoarce acasă în Mississippi, iar frații reîncep școala. Viața își reia cursul normal, până când Atticus este desemnat ca avocatul apărării lui Tom Robinson, un bărbat negru acuzat că ar fi violat o femeie albă, pe Mayella Ewell, fiica alcoolicului Bob Ewell. Ewellii nu sunt nici pe departe cea mai respectabilă familie din comunitate, reprezentând mai degrabă pătura cea mai de jos a ținutului, însă sunt cu mult preferați acuzatului de culoare.
            Scout și Jem sunt tachinați de cunoscuții lor, fie ei colegi de școală, rude sau adulți în toată firea, și batjocoriți pe motiv că tatăl lor apără “un cioroi”. Însuși Atticus se confruntă cu aceleași prejudecăți, însă el le explică celor doi că e de datoria lui să-l apere pe Tom cât de bine poate:

“Numai fiindcă am fost bătuţi cu o sută de ani înainte de a fi început, nu e un motiv să nu mai încercăm să câştigăm.”

           Deoarece Atticus Finch e fidel crezului său moral, pentru el este mai important să aibă o conștiință împăcată decât aprobarea celor din jur: “Cazul ăsta, al lui Tom Robinson, e ceva ce atinge miezul conştiinţei omeneşti – Scout, n-aş putea să merg la biserică şi să mă-nchin Domnului dacă nu l-aş ajuta pe omul acesta.”
            Scout prezintă districtul Maycomb ca fiind torid și umed, cu o atmosferă apăsătoare ce oferă o metaforă pentru povara existențială. Această stare își atinge apogeul în mijlocul procesului, când timpul pare să stea în loc. Atticus face dovada clară a faptului că Tom este nevinovat și găsește, totodată, adevăratul inculpat. Totuși, prejudecățile rasiste care înconjoară comunitatea din Maycomb, la nici 100 de ani de la abolirea sclaviei, determină verdictul nedrept al juraților: vinovat. Tom Robinson ajunge la închisoare și este, curând, împușcat în timpul unei încercări de a evada.
            Deși ar mai fi câte ceva de zis despre finalul cărții, nu ar putea exclude spoilere despre întâmplări importante, pe care vreau să vă las și pe voi să le gustați. Așadar, mă voi rezuma la a spune că este neașteptat, ca acțiune, și esențial pentru a înțelege procesul de maturizare al lui Scout și motivațiile lui Atticus.

Opinia mea. Teme. Semnificația titlului.

            Mi-a plăcut mult stilul de scriere, în sensul că, o dată ce iei cartea în mână, e greu să o mai lași jos. Cu alte cuvinte, acțiunea e incitantă și curge frumos: prin ochii inocenți ai lui Scout, ajungem să înțelegem contextul și societatea din Maycomb, într-un mod comic, dar onest. Scout este personajul cel mai drag mie, datorită deschiderii și maturității de care dă dovadă pe parcursul romanului și a curiozității pe care o are pentru situațiile care o înconjoară.

            Dintre temele care învăluie romanul, consider că ideea de inechitate socială și cea a prejudecății sunt subiectele cele mai larg explorate:

• Diferențele de gen și așteptările pe care le are societatea în acest sens se reflectă în modul în care Scout este tachinată pe seama firii sale “băiețoase” de către doamne și, la un moment dat, chiar de către Jem, pe care îl credea aliatul ei.

• Inegalitatea socială dată de clasă este pregnantă. La începerea școlii, Scout îl cunoaște pe Walter Cunningham, fiul unui fermier sărac, dar muncitor, pe care îl invită la masă. Ea însăși tinde să judece manierele lui Walter, dar, prin pedeapsa dată de Atticus, învață prima lecție despre empatie și respect. Prin exemplul lui Burris Ewell, despre a cărui familie știm că sunt cea mai disgrațioasă din Maycomb, aflăm că Ewellii nu merg la școală vreodată, în afară de prima zi din an, în care se prezintă doar ca să scape de formalități. Contrastul dintre Cunninghami, Ewelli, negri și restul lumii, precum și felul cum se raportează unii la alții, ne oferă o imagine despre inechitatea de clasă.

• Prejudecățile legate de rasă sunt redate de comentariile, dar și de acțiunile locuitorilor din Maycomb, care discreditează persoanele de culoare, în ciuda calităților pe care le au: Prin intermediul Calpurniei, bucătăresa și prietena de culoare a familiei Finch, cunoaștem altruismul comunității de negri, care îi primesc pe Jem și Scout în mijlocul lor, într-o duminică, la biserică. Dacă majoritatea sunt lipsiți de educație, asta se datorează circumstanțelor vremii. Sunt între ei, însă, indivizi care vor să se afirme și să cunoască mai multe, cum este Calpurnia. Și apoi, la origine suntem cu toții oameni. Cum era zicala aceea, “să nu judeci o carte după copertă”? Sau un suflet după culoarea pielii. Cu toate acestea, negrii sunt considerați mult inferiori de către majoritatea albilor din ținut. Viziunile rasiste culminează cu acuzarea și moartea nedreaptă a lui Tom, în ciuda nevinovăției sale evidente.

{SPOILER}
            {De asemenea, Bau este și el victima prezumțiilor naratoarei. La început, el este muza unor zvonuri răutăcioase, dar incitante. Curând, le lasă lui Jem și Scout cadouri într-o scorbură de copac de pe proprietatea Radley, iar, cu o altă ocazie, îi coase pantalonii lui Jem, acțiuni care îl fac să pară mai palpabil, uman. În cele din urmă, îl cunoaștem în finalul cărții, când Bau o salvează pe Scout din mâinile răzbunătoare ale lui Ewell. Deznodământul este momentul în care Scout își amintește povața lui Atticus: “Niciodată nu înțelegi cu adevărat un om până nu vezi lucrurile din punctul său de vedere, până nu intri în pielea lui.” Astfel, îl vede pe reclusul Arthur pentru ceea ce este și își dă seama că nu e așa înfiorător pe cum se spunea și că, de fapt, are chiar fricile lui, ca oricine.}

            Titlul are încărcătură metaforică, pasărea cântătoare fiind un simbol al inocenței. “Păsările cântătoare nu fac altceva decât să cânte, spre desfătarea noastră”, în cuvintele domnișoarei Maudie. “Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-şi fac cuibul în lanurile de porumb, în schimb îşi pun tot sufletul cântând pentru noi. De asta e păcat să ucizi o pasăre cântătoare.” Numeroase personaje pot fi asociate cu această metaforă: Bau, în speță, prin pedeapsa izolării și stigma care-i înconjoară existența; Jem, prin zguduirea credinței lui în justiție, ca urmare a procesului; Tom, prin nedreptățile pe care le suferă.

            Romanul are multiple fațete, despre care se poate vorbi mult și bine. La fiecare recitire a sa, am reușit să mai descopăr ceva – un aspect, o nuanță – ce anterior îmi scăpase. Dacă nu v-ați dat încă seama, vi-l recomand din suflet și primește 5/5 stele. Dacă l-ați citit sau aveți de gând s-o faceți, lăsați-mi impresia în comentarii.

            Până data viitoare, fiți mai buni și nu uitați vorbele lui Scout: “Există un singur fel de oameni: oameni pur și simplu.”