Posted in poezie

Inerție

Vin valuri dezgustate de pe Marea Neagră

Izbind acest baraj încă neterminat.

Au înghețat în timp, sperând să nu ajungă

Ziua în care ți-ai revendicat

Partea ta de pat, fără măcar o ezitare,

Și dacă tu, o, muză, vreodată ai putea

S-aduci iarăși la viață așa o pârtie pustie,

Măcar c-un pas în față reda-mi-i liniștea?

Mie, unui adolescent naiv care nu știe

O iotă de anatomie

Din inima ori mintea ta.

Eu cred că e mai relevantă cantitatea decât

Oricare calități reprobabile.

Și-aș vrea să fii în jur ca să-mi ții de urât

Atunci când Soarele ar vrea zadarnic să topească

Un corp inert, așa cum sunt

Eu. Sau țurțurii lui Poseidon

O dată la trei sâmbete reproșabile.


Leave a comment