Tag: Poet

Posted in Uncategorized

Productiv

Posted on by Andreea A. Gavrilă

Pac, pac, pac!
Pac.. Bine. Tac.
Cât de clișeic e să începi o poezie
Cu o interjecție?
La ce mă gândeam?

În fine. E și ast-o lecție.
Doișpe jumate și stau..
Tre să completez cu ceva interesant. Altfel nu prinde.
Să zicem că stau degeaba.
Tu nu înțelegi, e prea profund, știu
Nu știi încăcum stă treaba.
Poate stă și ea, degeaba.

În fine. Mai las de la mine, adevărul
E că sunt nu
O bestie în lesă, nu,
Sunt o vrabie pe munte.
Și e foarte confuz
Când ești obtuz
Da’ cine să te și asculte?

Am șters o strofă de-aici.

Stau pe scaunul ăsta de câteva minute
Și deja e august.
Ce nebună e viața.

Pic pic. Ascultă!.. cum curge timpul în țeluri capitaliste.

Posted in poezie

Maroon

Posted on by Andreea A. Gavrilă

I see you in every glass of scotch
I’m pouring
By myself on lonely nights
And I can’t help but ask myself
If its maroon slightly resembles
The colours of our scattered souls
Melting into each other,
Fiercely burning.

Just like the bright sun rising in the sky
I know your early morning shades
Could hurt my eyes
Unless I leave this phantasm.
Unlike your chocolate thighs,
This empty bar can’t mend my hollow body.
I clench my teeth as I realise..
It doesn’t get any warmer

Than this.

Posted in poezie

matematici carnale

Posted on by Andreea A. Gavrilă

ce-ai spune dacă te-aș împărți la doi –
un sfârc pentru luni
un sân pentru joi
și vineri în ploi sub crengi de aluni?

o coapsă și o gură,
știu, te fac să tremuri
dar trei coapse împreună cât fac?

șoldul tău dezgolit
aparține mulțimii iraționale
pentru că nu l-ar putea explica
nici măcar raportul (pielea mea)/(pielea ta)
dar cărei mulțimi aparține
un șir crescător
de gemete geometrice?

dacă te privesc radical
e pentru că altfel nu știu
dacă te-aș putea extrage
în naturalul meu.

e paradoxal cum n-ai nevoie
să-ți zici alfa
ca să definești pentru mine o constantă.

Posted in poezie

complacere

Posted on by Andreea A. Gavrilă

pentru că mi-e trupul greu

de voi și de tot

privesc lumea c-un ochi de mort.

mâinile nu mi le-au descompus, oricum nu încă

deși-s de-un verde străveziu

unul din doi bocanci pe carcasa goală de lemn

reînvie un ecou,

promițător în genere, și demn

dar și un miez de neputință

la ce să mă trezesc eu din cavou

din somnul meu apatic și dulceag

când pot s-ascult cum doi-trei alții rag

mereu pe la răscruci?

între cărțile de joc, ce azi zac pe noptieră,

se mai zvârcolește spasmodic

doar jokerul, să taie pachetul murdar, o, himeră,

de sărmani in(c)erți.

farmaciștii-ndeamnă să nu te abați

de la imperiosul sirop

și pseudoantibiotice cât cuprinde

(o viață de neom miop)

dar surogatele nu țin la nesfârșit

cum spiritele n-au monedă sau vreun leac

și-n a mea batista neagră

de bumbac

tușesc schimbare.

//Ceva mic, scris în perioada alegerilor. Vă las și piesa asta, sugestiv.

Posted in poezie

moneda pentru fericire

Posted on by Andreea A. Gavrilă

sudoare. o sută de ochi ațintiți spre mine
emoția bate gongul, nu e cale de scăpare
“hai, frate Dionis, arată-te în fine!”
mă ridic a recita, genunchii mi-o iau la vale.

respiră, șapteșpe ani de murmur incomplet.
ca s-o citez pe vecina, ce-l rumega pe Baudelaire:
“asta îți trebuie dac-ai vrut să fii poet”
și orice francez ți-ar spune că e un “destin précaire”

prestația începe, din tavan coboară sfori
aplauze răsunătoare pentru cele ce urmează!
suicid? cascadorie? un bufon rătăcitor?
audiența-i pregătită. și actorul? nu contează.

domnilor, scoateți-vă portofelele din piele
mai veritabilă decât existența unui funcționar de stat.
căci s-a găsit moneda pentru fericire de trei stele
…
sau mai bine lăsați. cât am vorbit, s-a pierdut.

Posted in poezie

Une caméra de rêves

Posted on by Andreea A. Gavrilă

Scot fum, sunt scrum, dai zoom

Pe-o cameră pe film.

Un vin prea sec, simt că mă-nec, drum bun.

Tu prin lentile arămii,

Un puls bum-bum.

Sânge năvalnic, dans străin,

În ritm nebun.

Cereale pe podea, un stand-up liric,

Ori vise prea deșarte îmi asum.

Zel și exces de scorțișoară,

Nesaț cu și întru volum,

Săgeata lui Amor în chip de fiară.

În ceasul 13, mai îmi ceri să-ți spun..?

Poate visez, dar holul ăsta poartă un ecou

Cam surd acum.

Și ce lunatic, cupă de-otravă și fiere

Pe-un tron de sticlă să te pun.